mergeam încet pe stradă nici prea fericit
dar nici deosebit de părăsit de surâsuri
când deodată
am simțit că-mi pocnește moartea-n urechi
precum o petardă fragedă și îmbujorată
m-am clătinat în timp ce sub frunte-mi înainta
o stranie locomotivă de argint
trăgând vagoane încărcate cu prundiș albastru
orbeam încet și femeia de lângă mine
se dărâma ca un pod de trestie
împovărat de neliniște și singurătate
mi-am amintit de pământ de răcoroasa lui pernă
dar asfaltul putred
plutea ca un fald
pe sub mâinile mele atârnate
apoi lumea s-a rupt în două
ochii s-au despărțit unul de altul
vedeam într-o parte
un câine roșu mocirlos și-ngroșat
care urla-n întuneric
iar în cealaltă parte veverițele
stelelor verzi
ronțăiau spaima
aprinsă-n memoria mea destrămată

apoi din nou pocnitura din tâmplă
țâșnită-n ecouri ovale
vibrația revenirii
la o lume de-abia închegată
petarda s-a stins astupată încet de-nflorirea luminii
și gândul pe gând se-auzea
și viața
pe moarte călcând
a pornit mai departe