Timp de nouă luni,
Suntem cei mai fericiți din lume.
Ne odihnim în permanență, nu mișcăm niciun mușchi dacă nu vrem.
Nici nu trebuie să deschidem gura să mâncăm.
Apoi, ieșim la lumină, ne dezmorțim și ne julim genunchii.

Creștem.

Aerul nu mai e de ajuns,
Trebuie să-l împarți cu alții.
Dragostea nu-i un răspuns


Ne zbatem și ne batem,
Alergăm după bani,
Înotăm după respect,
Zburăm ca să hrănim câteva guri mici.
Nu plângem.
Omorâm, furăm, construim, demolăm, demolăm, înălțăm,
Purtăm cravate, căști de protecție, șepci, uniforme
Și mirosim a ulei de motor.
Mergem mai repede, mergem cel mai repede
Și totuși încercăm să ajungem cât mai greu la capăt.

Și toate astea le facem pentru un singur motiv.
Să intrăm înapoi cu forța de unde am venit.
Încercăm, încercăm, încercăm, din ce în ce mai des si și mai repede
Și murim.

Și pentru că bucata din noi care a ajuns acolo e prea mică
O luăm de la capăt.