astăzi îmi afișez tristețea la avizier
vreau să-i vadă toți noul look
arată exact așa cum ar fi pictat-o rembrandt
ca un braț care își pierde conturul treptat disipându-se în umbre
ca un păr negru lung ce se desface-ntr-o baltă de sânge
va rămâne perfect amprentată pe retina privitorului
insinuându-se apoi în mecanismul lui de apărare
distrugându-l

astăzi vreau să-mi înlănțui tristețea prin oameni
să o simtă umplându-le toate golurile
așezându-se în colțurile gurii
ca două lacrimi ieșite dintr-un zâmbet rupt brusc

voi stârni astfel o pandemie de tristețe
ce va trece din ochi în ochi / din gură în gură / din atingere în atingere
se va scurge prin fiecare trup în pământ
înnodându-se dincolo
în deșertul în care te-ai dus sub straturile de lut
ca să știi în felul acesta
că nu
lumea nu poate fi la fel fără tine

e martie 2010 ioane
și inima lumii bate tot mai încet
tot mai rar

plânge