- Ia anafură de aici.
- (Hap)
- Ia aghiazmă de acolo.
- (Gâl)
- Și ia kiwul ăla mic din farfurie.
- Și du-te pe la tata, că și-așa… trebuie să se scoale.
- Ia și-un nap, tot acuma dimineața.
- Ce mnh? Ia, că face bine!

- Ah, ce m-ai speriat!
- Stai așa, că mă gâdili la mijloc…
- Sus la umeri.
- Pe coloană.
- Mulțumesc, că mă mai înviorezi!

(Mama toacă, face spanac)

- Așa, bine faci! (amestec ceapa de pe foc)
- Să aduc și-un bulion…
(Se duce spre frigider, pe hol)
- Eu iau laptele, tu ce vrei? (sare tata de acolo)
- Eu vreau bulionul. (Iar la bucătărie)
- (Tata) Îi dau pe știri.
- Dă-i. Eu n-am avut ceas, voiam să știu.

- Să-ți pun lapte?
- Nu. E ajunul Bunei Vestiri.

- Treișpe grade o să fie pe la unu.
- Acuma-i frig, bine’nțeles!

- (Tata) Vineri nu pot să merg, sâmbătă nici atât. Mă văd cu Sorin!
- Ce trebuie să faci vineri?
- Numai astăzi pot să merg la grădină.

- Uite, arată că a ars pe la noi. Nu-i pe lângă podul de la Butelii?
- Ba da. Cum ai văzut imediat, mamă?!
(Arată pe Neptun că au ars niște cabluri de sub podul de lângă casă)

Mi-amintesc de-o vorbă a lui tataie.
El n-o jignea pe mamaie. O apostrofa puțin.
Îi zicea doar atât:
- Doamna mă-tii...
Și bunica repede-alerga. Þineau unul la altul.

Tata nu prea și-a permis. Cu mama.
A încercat să facă instrucție. Nu i-a mers.
Dar nici doamnă nu-i zicea.
A păcălit-o ducând-o la Fantazio.
De fapt s-au întâlnit așa:
- (Tata) Nu mai țin minte.
- Lasă-mă-n pace, cu prostiile tale. Scrie tu acolo, că nu cu astea îți iei doctoratul. Și mai du-te și tu în oraș. Tu n-ai prietenă, n-ai prieten… n-ai nimic. Stai așa în casă, doar cu laptopul. Așa o s-ajungi și la o sută de ani și n-o să te-nsori.
N-am obținut nimic de la tata.
De fapt i-a făcut altul lipeala în '67.
- Nicolae Forminte locuia și el în blocul Turn unde-ai cunoscut-o pe mama?
- Nu doar locuia. Am stat la el în gazdă! Acolo, pe lângă parc și gară.
- Mare brânză că locuia Forminte acolo. O brânză. O brânzoaică!