Bunica stă acum în prag,
Și-așteaptă îndurerată,
Privind în van, cu ochii-n larg,
Să vină vreo nepoată.

Stă sprijinită de-un baston
Și pașii greu și-i trage,
Ca să ajungă la oblon
Și să privească afară.

Că-i mult de când n-a mai trecut
Pe-acasă vreo nepoată,
Și merele-au trecut acum,
Și prăjitura-i coaptă.

Anii se duc tot mai greu,
Și nimeni nu mai vine,
Bunica caută un leu,
Să-și cumpere o pâine.

Și ai venit la ușa ei,
Dar ușa e închisă,
Bunica nu e-n calea ta,
Ea s-a pierdut pe-o prispă.

Acolo ea te aștepta,
Și cu durere-n suflet,
A mai putut rosti ceva:
„Nepoată, nu mai plânge!

Găsește cheia de sub preș
Și intră în cămară,
Să guști dulceața de cireș,
Că-i dulce, nu-i amară.

Iar în dulap e un sertar,
Să-l tragi și printre haine,
Tu vei găsi un calendar,
Un mic album și-o carte.

Cu lacrimi eu am însemnat
Cu rugăminți în noapte,
Și fi-vă darul minunat,
Al meu, pentru nepoate."