Mă simt învelită de găurile propriului ecou,
m-am turnat toată miercur și mă pierd printre nisipuri
de parcă aș fi în zodia cancerului , sau scorpion
zidul Berlinului a căzut cu 21 de ani în urmă peste istorie
dar limita-prostie dintre nebunie și normal
n-a căzut încă din creierii noștri infectați de amnezie și mucegai
și nu s-au spars sîrmele de aer ale existenței monotone
am strîns toate pietrele de pe Glob
în doi ochi mici care îi port pe față
și aș vrea să le scurg vreodată înapoi
într-o orhidee
port în mine un termometru
care îmi măsoară intensitatea de ardere a sevei osoase
cînd mănînc prea mult sînge transparent, fără fier,
de aia zbor fără limite – nu mă trage fierul la pămînt
aș vrea să mă închidă într-o celulă de penetenciar
ca să-mi omor duritatea
să mă omor și să crească toată celula orhidei.
dincolo de lupii care se mănîncă unii pe alții -
există oamenii
cu retină mai amplă și mai încăpătoare
care să prindă un alt sens al planetei
spre o altă sferă de planare
unde sîngele curge alături de vene
căci Aici dinții noștrii se pierd în zîmbete false
ca visele în spațiu
și vampirii nu mai au colți
iar lumea nu mai poate să moară
chiar eu am purtat mult timp un pachețel de pastile în geantă
ca o busolă din trandafiri morți
pentru o eventuală sinucidere cu efect
care îmi apare sferică în față
cînd profesorii explică la lecții temele-
o explorez
însă s-a lichefiat în mine o umbră
cu un rînjet de viață
și fumul de țigară are o formă nouă
așa e Aici
un veac în trecut al Acum
al morții
al vieții.