însemnatul

declar pe propria răspundere că exist
mă definește adjectivul „trist”

și de lumină
dar mai ales de întuneric sunt plin
nu
nu urmează rima „închin”

pe bulevarde cu garduri țepoase
multe pingele-au tocit tinerețile noastre
marile idei – idealurile! – le-am călcat în picioare
struguri zemoși sub tălpile goale

pe oricine și oricui!
îmi întinzi pentru ele 30 de arginți?
te scuip între ochi: minÞi!

sub țAra aceasta mai trăiește o țAră
nu poate fi atinsă de acei cu inima goală
de-aceea moda:

se-ntinde peste oraș. cum untura pe pâine. ustur
oi este ziua de mâine

mult respiram pe când eram copil și astăzi merg
prin aerul ce m-a părăsit
am fața unuia ce nu (s-)a găsit

nu mai scriem
nu mai citim
ne-am obișnuit despărțiți

și zâmbim