O lacrimă timidă
își caută o șoaptă
să stîmpere durerea
amurgului din pleată,
ce-mi caută pricina
în norul de petale
cînd îl aștern cuminte
sub umbra firii tale,

să-mi cumpăr veșnicia
în clipa muritoare
pe inima-ți- în palmă
de frunză căzătoare
și-o pauză-n urcare
s-o prindem între buze,
sorbind veninul nopții
ce pleacă fără scuze,

să te destrami cu raza
de lună-n adormire,
uimită de lumină
prelinsă din iubire
ce ți-o îmbrac pe frunte
să nu cunoști uitare,
ce îmi îmbraci pe sînii
setoși de-mbrățișare.


Și lacrima-mi timidă
pe gura-ți se oprește-
o nouă dezmierdare
din șoapta ta cerșește,
să nu mai doară-amurgul
cînd voi cădea petală
cu-o frunză învelită,
gătită în sfială.