Veniti sa ne salvam poporul, de-acest sinistru genocid,
Imbatraneste prea devreme, si sufera ingrozitor
Cand usile spre fericire, la simplu ordin se inchid,
Lasand tristetea sa triumfe, prin lacrimile tuturor.

Poporul meu ucis de stele, poporul meu cu ochii vii,
Te prea-slavesc la mine-n suflet, in timp ce altii te ucid,
Si-ti sterg cu mana-mi tremuranda, tacute lacrimi de copii,
Ce se preling pe-obrajii palizi, ca umbrele-n amurg pe zid.

Poporul meu cu aripi frante, poporul meu cu suflet sfant,
Vin vulturii crescuti de tine, pe soclul vechiului altar,
De parca-i fi un les uitat, cu greu miros purtat de vant
Sa-ti ciuguleasca fericirea, ce ti-au promis-o, in zadar.

Veniti, sa ne salvam poporul, cat suntem inca, fii lui,
Sa-nfaptuim acest miracol, acum, cand nu e prea tarziu,
Altfel, vom deveni legenda, si vom ramane-ai nimanui,
Impodobiti cu-aceleasi lacrimi si tot ce poate fi pustiu.