Stau trist pe pajiștea întinsă
cu mii cuvinte care țin să se usuce,
că nimeni n-are timp să le ude rădăcina
cu strop de rouă caldă
dar am pus cruce,
acum, la răscruce,
și las o floare,
chiar de cicoare
sau mătrăgună,
că nu sunt nebună…


Am fost atras
de țesătura invizibilă
într-o țesătură prea luxoasă,
căci sămânța n-a fost sănătoasă

Unii se amuză,
alții mă critică,
unii se lamentează,
alții mă descalifică…
Tot ce am recuperat
din trecutul îndepărtat,
este atât de adevărat
și necenzurat…

Și scriu versuri fără vers
și rimă fără rimă,
dar vreau să fiu ridicată în slăvi,
vreau comentarii multe,
vreau schimbare de tonalitate
din minor în major,
vreau producție literară,
vreau să ies din criză și amețeală…
nu vreau critici, nici reguli,
nici făgăduieli, nici tânguieli,
nu vreau frânturi
din colecția de stări,
din cea de timp…

Vreau să rămân singur,
cu scrisul meu să fiu compatibil,
cu iluziile mele pierdute,
cu poemele mele ciuruite…

Nu vreau agonie,
nici prozodie.
Vreau să ies din transă
și din „luxoasa” plasă.
Nu vreau să fiu gară,
nici de ocară,
nici latrină,
nici de duzină.
Vreau înapoi acasă,
la propria-mi masă,
săracă și tristă,
dar știu că există…

Și de n-am avut
tot ce-am cerut,
am tot ce-am vrut
și nu vreau să pierd
tot ce mai am
în mintea mea…