Trufașă această ființă cu inimă lichidă
în zorii ochilor tăi a uimire deschiși
spre sfânta țară în care am fost cu toții
să o numim Arcadia.
Acolo, deodată s-a născut, desigur, golul.
Călătorul prin iarba aspră a stepei
a simțit sub tălpi aștrii,
mersul său s-a transformat brusc în marea cădere...
Prezentă, fiara inerție l-a rupt în lut greu și ființă,
urmând reîntregirea cu întârziere...
În altă parte însă
hăul mării a înghețat unduirea magmei de stele
sub șubrede, clătinate corăbii,
nestatornicia deveni cetate de veci
pentru gândurile noastre prea reci,
vulturi de oțel clocesc pe cuiburi de săbii
și preagolul s-a umplut deodată cu vrăbii,
cu gureșe vrăbii și săbii umplură iar teci...
Atențiune! Fruntea lumii s-a acoperit de riduri,
cea mai simplă cadență gol - plin,
alternanță între înaltele viduri
și unde, cu reci intersecții, venin...
(ah, vocea caldă a sufletului tău
s-a rupt în două: tăcere și ecou.)