stau întins la pămînt și te-ascult
îmi sususri vorbe cîntate de mult
parcă le știu… și parcă nu le știu
parcă sunt viu în propriul sicriu…

în pieptu-mi se stinge orice tumult…

parcă îmi spui să vorbesc, să nu tac
să mă scutur de moarte, să nu mai zac
să mă ridic în picioare ca un bărbat
și să fac un anume lucru-adevărat…

dar nu te mai aud pînă la capăt spunînd
ce anume să fac?... și cînd?...