...și Marea deodată la mine a venit!
pentru săgeți vuiet mi-aduse,
suflet să-l am pentru oaspeți.
Femeii mele-i dădu, în chip
de triste oglinzi, norodul
solzilor ei străvezii, coapsa
i-o înavuți cu depărtări
din cele departe…


De vinul celor primite amețiți,
m-am privit cu femeia și de atâta
frumusețe nu ne mai zăream,
nu mai vedeam gleznele nopții
cum trec prin Grădină,
adormind paserile,
tulburând mireasma de glicină,
femeia răpindu-mi...


Eu am urcat pe corăbii să o caut,
Ea a rămas în crângul nopții
să mă aștepte cu mahrame de rouă,
cu somnul din flaut…