pe drumul pe care vin înspre casă
toți pomii s-au îmbrăcat
în costume albe și mov
toți gustă împovărați din zumzăitul luminii
sunt beți și cântă clătinându-se lin și confuz
precum fetele sfâșiate
de jarul zvâcnit al sărutului

aceasta e partea frumoasă
a drumului meu prin firava coajă-a vieții
în acest aprilie zdrobit sub aripile păsărilor
la un ultim capăt de iubire
neîmbătrânitoare
când până și moartea înflorește frumos
acolo undeva înafara pământului

apoi sunt și oamenii
pâraie de inimi șerpuitoare prin anotimpul
speranțelor lor
suflete subțiate de saltul necurmat
înspre amăgitoarele vise
câte le cresc neîncetat în apa supțire-a gândirii
și ei îmbrăcați diferit
și ei clătinați sub lumină
oamenii
semenii mei cu care-mpărțim nimicirea
dar și slava albă
de-a încă mai fi
și de-a pluti năuciți
pe un drum ca un foc înflorit înspre casă