Sa fii tu gandul meu senin, sa-mi fii tu primavara,
Si-n palcuri mici de ghiocei, privirea sa-mi ascunzi,
Din radacinile plapande, padurea viselor sa-mi ceara,
Facand din suflet o cetate, in ca zilnic sa-mi patrunzi.

Tu gandul meu plin de iubire, tu lacrima intre oglinzi,
Fa-mi zidul drept la care salcii, saruta fiecare val,
Si in navod de soapte dulci, fiorii toti sa mi-i cuprinzi,
Punandu-mi gesturile-n iarba, ce-o paste cerbul langa mal.

Mirosul crud de primavara, sa-l ratacesc printre taceri,
Sa uit de mine si de viata, sa ma topesc in limpezi ape,
Iar tu sa vii de prin adancuri, ca umbra unei vechi pareri,
Sa-mi furi aceasta nerabdare, tinandu-mi sufletul aproape.

Atat de multe vreau sa-mi fii, de-a lungu-acestei vieti,
De parca numai eu as fi, un calator intre destine paralele,
Pentru ca tu m-ai parasit, cand gesturile-ai vrut sa-mi ierti,
Si ti-a fost teama ca-ntr-o zi,te vei ascunde-n farmecul din ele.