cu privirea spre norul cel mai îndepărtat
mergea pe strada principală
purtând panourile
ce înfățișau înghețată
pantofi de crocodil sintetic
sau ultima soluție de șters geamurile
până într-o zi
când poemele le-au luat locul
copiii se amuzau teribil
ștergând cuvinte la întâmplare
din golul rămas se iveau însă altele
un fel de furnici vindecând o rană

sârmele din jurul frunții lui
plecau spre uriașele touchscreen-uri
oamenii se înfiorau
la atingerea lor caldă
pielea se albăstrea deodată
versurile devenind o prelungire a venelor

în noaptea aceea tot orașul a vrut să compună
dimineața sandwich-ul a rămas fără carne