năvoade aruncate peste marginea lumii
oameni cu stigmate la vedere și teama plutind peste ape
cuvintele(pânză aspră și deasă bine țesută) acoperă aburul nopții

cum ai întins o mână spre soare cum ai decupat luna dintr-un cer de carton
cum ai ridicat corturi transparente în drumul taberei și ai îmblânzit lei furnici și hiene pe calea victoriei
multe semne lăsate în urmă vânătorii de vietăți fericite le vor urmări cu atenție

am traversat cu luare aminte și asta m-a liniștit cumva cât să îmi privesc mâinile în tăcere
ele nu mai desenează cu cretă pe asfalt orașe îndepărtate nici nu mai încălzesc umeri firavi

o perdea de mătase aruncată peste realitate
cartierele vechi luminate de felinare albastre
niciun om doar bărci în derivă cunoșteam drumul
nu mai știu dacă eram farul sau ceața
devenisem parte dintr-un peisaj straniu
populat cu umbre dizgrațioase
dar noaptea era primitoare

zorii ne-au mestecat cu indulgență cu multă răbdare
ne-au scuipat apoi peste acoperișurile unor case învăluite în fum
am râs și am plecat mai departe traversasem deșertul
ne așteptau de acum imensele câmpuri de gheață