În căsuța din umbrar păpușile puteau discuta în voie
ca oamenii mari nefandosite
și puteau să bea vișinată din paharele cu picior
din care doar popa apuca să mai guste
furnicile treceau prin mijlocul căsuței
ca niște refugiați cu ochii măriți de groază
în șiruri compacte descoperind picăturile dulci de vișinată
ce ni se prelingeau printre degete
noi le lăsam în pace cât poate să bea o furnică
nici păpușile nu se opuneau prea tare
cu gurile de ață roșie discutau probleme importante
despre costul argelei de casă și prețul pământului
erau niște păpuși de treabă
nu se ocupau de politică
numai când se întuneca de ploaie
îl pomeneau pe Dumnezeu cel mult de două trei ori

în căsuța din umbrar seara ne legăna mâinile obosite
ca pe niște vâsle pierdute în valuri
tata continua să cioplească aerul
deasupra umerilor noștri
ca pe niște aripi pe care ai vrea să le porți într-o zi
ce-i asta întrebau păpușile
nimeni nu știa continuarea poveștii