Mirii

În vasele cosmice ale dragostei
Arde smirnă și sunt împrăștiate
Substanțele delirante.
Apoi vin buzele ivite
Din miresmele timidității,
Apoi gura inrupe
Din splendorile cântecului
Atentă la sunetele înalte ale astrelor,
Apoi vine inima captivă
În singurătatea așteptării,
Împușcată cu o dragoste crucificatoare,
La urmă, o vrajă tulbură
Neîndemânarea buzelor.
Și se toarnă un vin roșu
Peste pleoape, peste vedere
Îmbrățișând vasele înflorite.
Mâinile înmiresmate
Au venit la sfârșit îmbrățișate,
Peste înserare, pluteau ca aripi.
Ceasul s-a răsucit
Sub un zăvor de lacrimi.
Într-un târziu, s-a aprins
Eonul iubirii.
Și a fulgerat orbitor,
Transfigurând spinii luminii,
Viscoleau pulberi de duh
Iar oasele aprinse luminau
Pielea frumuseții trezite.
Ochii de jar s-au umplut
De nevăzut înflorit,
Printr-un ochi ne priveam
Unul pe altul orbiți.
Rosteam cuvinte nevestejite
Veșniciei cutremurătoare.