Despre estetic mă întreb
Unde își ține lapsusurile,
Cum bate palma cu nemiluita
Și de ce frige haloul lui de estet?
Asupra acestui simbol
M-am așezat confortabil
Până mai ieri,
Când aveam norocul de a vedea
Umbra lângă trup
Fără să-i semene,
Fără să-și piardă din frumusețe
De la genunchi în jos,
Aproape neasemeni materiei
Din care mă alcătuiesc.
Aprob, însă, urâtul,
Urâțenia aceea cultă, lizibilă,
Indescifrabilă din fotografii,
Secvențe,
Dar cruntă și moale ca o vacanță
De puniție, de soare caramelizat
La care nu ajungi cu limba…
Limba ca o poftă organică
Sau, tot ea, ca o matriță
A dialecticii
Sau limba în sos cu măsline înnegrite,
Chiar limba ceasului,
A pământului furat de sub talpă…
Deci limba sub talpă,
Mimată și tradusă
Ca în filmele mute…
Esteticul limbii,
Frumosul gustativ al cuvintelor,
Dezgustul față de regulile scrise,
Respectarea interdicțiilor nuanțate…
Superbul estet, ca un doctor
Îmbrăcat în bolnav,
Învestit cu puterea
De a se vindeca și, totuși,
Incapabil de a-și înfăptui
Medicamentul…
Plăcerea descoperirii mele,
Cazna verigilor lipsă,
Gestul de prietenie
Dintre groază și minune-
Estetul ca un chirurg
Condamnat la operație.