Mi-e dor de valul înalt de mare, ascuns la o răscurce dintre vînturi.
Mi-e dor de razele de soare, ce mă ating cu salcii printre maluri.
De dorul meu și alte doruri multe, ne ferecăm adesea în sufletul din noi.
Iar din atîtea vorbe plinse mute, noi ne ferim sfiosi de ape ascunse in ploi.

Îți simt suflarea cîntecului tău, și gîndul care îmi zboară iara către tine.
Ca zborul viu de albatros călău, ce te aduce ca vraja oarba lîngă mine.
Mai bine vis în taina gîndurilor mele, eu te aștept mereu pe o insulă pustie.
Cînd soarele se îneacă printre stele, eu mă mai ridic din marea argintie.

Să te sărut în tot parfumul de femeie, durerea mă atinge în suflet de bărbat.
Tu vis de fiecare clipă și idee, ma las iubit mereu de o lumina, însingurat.
Te-am parasit in fiecare zi in fuga, iertarea imi doarme printre vanturi mute.
Ma plec in fata ta divina in ruga, ca valurile marii din nou sa te sarute.