Tablou

Ști...mă gândeam cum aș putea picta iubirea ce ți-o port într-un tablou?...
Cum ar încapea atâtea într-o simplă ramă?....

Mai întâi mi-ar trebui o foaie,
O foaie albă,
Foarte albă
Pe care să-mi pictez cu pensula sentimentele.

Oare...cum aș putea desena sentimentul de dorința ce-și deschide aripile în mine
De fiecare data când te privesc în ochi?
Cum să pictez nesiguranța pe care o simt când te țin de mână,
Și mai ales fiorul ce mă cuprinde atunci când îți simt respirația?

Mov,verde,roz,albastru,roșu...roșu aprins..

Privesc tabloul...e viu,e infinit,e...
Dar...într-un colț văd o pata de negru ce-și intinde venele spre inima tabloului.
Nu, nu eu am pictat-o și totuși e acolo.

Nu înteleg, o șterg, arunc cu roșu peste ea,
Însă de fiecare data revine.

Am continuat zile de-a rândul să încerc să șterg pata ce nu dispărea
Până când ai venit tu, iubito,
Și mi-ai spus că tu erai cea care o picta mereu în același loc
Și nu ai așteptat să întreb “De ce? ”
Mi-ai spus că fără pata aceea tabloul nu era complet
Mi-ai spus că fără ea, tabloul nu era tablou...