Zimții de gheață ai Luceafărului de seară,
O noapte cum n-a mai fost de mult:
Doar tu ești de vină- dragoste amară,
Dispar, mă adâncesc, sunt tras în pământ...

Lacrima mea, lacrimă amară,
Lacrimă fierbinte, lacrimi de seară.
Aștept iar și iar să te revăd...
În zadar... printre lacrimi nu te văd.

Dar a venit momentul ce inevitabil m-a ajuns:
Pentru o secundă toți ochii s-au oprit din plâns.
Doar eu mai sunt... Eu, cel care plâng pe vioară,
Și nimeni altcineva... plâng pentru că e seară.

Ochii mei, izvor de amărăciune,
Punctul de iubire, focar de disperare...
Picură adânc în inimă, înfloresc afară,
Se preling și se usucă, astea sunt lacrimi de seară.