Zise regele David
(om întreg,
toate la un loc, amestec de neamuri,
meserii și iubitor de femei)
oare n-am eu un fiu mai fiu decât toți fiii
lumii, pentru ce mai chinuiți
bătrânețile mele
cu întrebări,
când eu singur nu știu
de ce m-a ales Preaînaltul
să-mi dea un munte al meu,
fiind eu un copil bălan
jucător cu o praștie.

Și ziseră dușmanii
(în șopată și în sine cei mai lași)
Cum că e prea bălai la față
Și nici muma lui nu a fost
Prea cuminte.
Poate ar fi fost bine să-l întrebe
Și pe moștenitor ce va voi a face.

Dar Solomon,
Tânăr ca gâtul
Mielului abia născut,
A tăcut.
Asculta păsările,
Rupea coroane
Dintr-un fir de romaniță
Și murmura:
Ce-o fi între
Moarte și înviere.

Și zise un bătrân:
Tinere împărat,
Ai găsit un răspuns?
Iar gura gânditorului
N-a rostit nimic,
Numai genele
Au slobozit o lacrimă
Albastră ca cerul
Câmpiei.