Șoptește-mi vorbe de amor, alintul
Și încrustează-mi degete în carne
Va fi tăcut acel ce poartă coarne
Pe care-l sperie atât argintul.

Un paj atent un vin divin să-mi toarne
În cupă și s-alăturez absintul
Rememorez pentru prezent fiindul
Canoea timpului să mă răstoarne.

Și sunt mustind un munte de speranță
În pieptul căruia mai sap-un urs.
Stau îmbrăcat într-o edenă zdreanță

Și nu la fel și vremea a decurs.
Eu veșnic cred într-o eternă ștanță
Sunt harnic pe o lună plină scurs.