agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-28 | [This text should be read in romana] | Submited by Yigru Zeltil
E multă vreme-n mine: Sunt împletiri de grai,
Cuvinte de hrisoave și sunete de nai, Cimilituri din gura glumețului norod, Orații vechi de nuntă și stihuri de prohod. Sunt psalmi rostiți spre Domnul de schimonahi bătrâni Și doinele cântate prin munți și pe la stâni, Sunt zbuciumări trăite prin temniți de haiduci, Cu suflete-n codri și gleznele-n butuci. E multă vreme-n mine: Letopisețul, plin De morți, al lui Neculce și-al lui Miron Costin Țigani cu ochi de viezuri, uscați ca niște șipci, Arcușul fulgerându-și pe sârbele din scripci. Sunt jocuri viforoase prin bătături de han, Cu vinuri ruginite și chiot năzdrăvan. Zăbavele cu plosca la cumetrii, și haz De fete adunate cu pânzele la iaz. E multă vreme-n mine: Sunt basme și colinzi, Descântece-n fântână și vrăji pe la oglinzi. Sunt nopți de spaimă cruntă, când luna-i ca un corn Și se nazăre chipul strigoilor pe horn. Sunt șoaptele scornite pe lume de cei dragi, Tropare de-nviere și plângeri de iobagi. Sunt hreamăte de taberi subt bucium de viteji Și schituri ctitorite de voevoezi și cneji. E multă vreme-n mine: Domnițe cu îndemn La lucru cu suveica războiului de lemn, Sau maici evlavioase, departe de tumult, Brodând la Sfântul Aer, prin chinovii, demult. Sunt țintirimuri pline de oase omenești Și pietre de morminte cu slove slavonești, Subt care zac de-a valma, din veac, străbunii mei, Cu rădăcini pătrunse prin pulberea din ei.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy