Dialog în pădure
Spune-mi ceva despre
Iubire, zise vulpe, plimbându-și coada în vânt
Și, evident, cu ochii alungiți
Spre orient și occident,
Dar cu gândul la steua polară.
Adică, întrebă vulpoiul ( ca să câștige timp,
Dar, sigur, era încurcat și se împiedicase în dialectică).
Ceva despre iubire, explică îmbufnată roșcata,
Mai exact, cam cum aș fi eu.

Dacă nu aș ști cât de mincinoși sunt oamenii,
Ți-aș vorbi, cumătră,
Despre trupul tău șerpuitor ca un gând,
Despre gâtul care merită șiraguri de rouă,
Despre mers, ah mersul, de prințesă,
Și despre boticul umed
Ca al fecioarelor din mânăstiri.

Mincinos, mincinos,
Ca toți vulpoii,
Mă miram să nu-ți fugă mintea la sex,
Ripostă melancolic duduia,
Mișcând a plecare.

Stai, zise el,
Privește-mi ochii:
Eu nu sunt crocodil,
Chiar nu vezi ca mi s-au
Umezit așteptările?
Iar dacă pleci,
Chiar am să mă bucur
Și am să urlu la lună,
Cum aud că fac lupii
Când nu suntem în preajmă.