stau la masă cu prietenul meu
îmi aprinde o țigară fără filtru
un câine i se târcolește la picioare

o clipă două
văd prin ochii lui cum se gudură adâncul
pe retină
chiar la suprafața privirii

superficial

dar refuz să privesc - amețesc
îmi pierd echilibrul
ca atunci când am mers cu vaporul
ne-am aruncat ochii în infinit prin
hublou
și distanța semăna cu o apă ondulată

aștept
tăcerea mușcă
se aude doar foșnetul țigării arzând
apoi tusea care sparge pereții
strat cu strat
până la
sânge

câinele și-a schimbat poziția
ia acum forma piciorului și soarele
îl lovește drept în colți
trage lumina de gene - spun

nu știu ce e în camera alăturată
niciodată nu m-am întrebat
prietenul meu o privește prin mine

e ca un ac acesta
ce-mi perforează pieptul

câinele nu mai sforăie fred
s-a făcut ghem și bate ca un clopot
unul viu

am primit o inimă nouă nu-i așa fred