Poezia genocidului


Liniștea e sfâșiată de trenurile care pleacă spre infern,
Plouă cu lacrimi, vagoanele devin cimitire mobile,
Ei simt că acum începe coșmarul etern,
Și că imaginea trenului, va fi ultima lor amintire.

Cei care încă mai sunt în picioare, coboară în istorie,
Mirosul fetid din vagoane îi mai însoțește puțin,
Ieșind pe horn, fumul de suflete desenează pe cer a lui glorie,
Speranța se transformă-n regret și sângele-n venin.

Pășesc acum în încăperea morții unde simt un aer sordid,
Aerul iese din plămâni, și ia cu el și viața,
Corpul cedează, craniile își încep călătoria către cimentul rigid,
Peste oase vine focul, peste suflet ceața ...