E timpul din poeme acela ce învinge
Neînchipuind hotare și vămi de netrecut
Cât pe a lumii vatră cenușa nu se stinge
Reînvie-n noi puterea acestui timp tăcut.

Prin timpul din poeme ce totul împresoară
Glasul cel viu străbate,puterile se-adună
Iar crezul nezadarnic și nesortit să piară
Mai apără speranța și steaua...să n-apună.

În crezul nezadarnic și nesortit să piară
Sperând se încrede omul si-n sine,ca să fim
Doveditori prin toate,prin câte ne-nconjoară
Luăm mai bine seama cu cine ne înfrățim.

E timpul din poeme un dar pentru a învinge
Neinchipuind hotare și vămi de netrecut
Uniți prin înfrățire speranța nu se stinge
Corabia plutește pe-al vieții val demult!