Vânez o umbră care pare să fie a mea
uneori are înălțimea potrivită
alteori se alungește după soare și după amurg dispare
când îmi respectă înălțimea vorbește cu mine de la egal la egal
când soarele îi dă ce nu-i al ei cum mă privește, așa îmi și
vorbește, de sus, foarte de sus
și când n-o văd nu mă vede și nici de vorbe nu are vreme
vânez o umbră care pare să fie a mea
ieri am surprins-o stând la taclale cu toamna
îi povestea despre mine,
cum pot eu să-i ador veșmântul, mireasma, dulceața
și toamna îi spunea că mă cunoaște că-i număr frunzele în fiecare an
vânez o umbră care pare să fie a mea
se simte încolțită și tot fuge și fuge
teama că aș putea-o ajunge o mână mereu
vânez o umbră care pare să fie a mea
aș ucide-o cu o îmbrățișare.