Colind în felu-n care surprind lumea
Înmărmurind de teamă că se pierde
Odată cu speranța de-a săvârși minunea
Trăirii pe Pământul cu flori și iarbă verde.

Apuc să-i spun că cel deabea născut
Surâde întruna...neliniștind stăpânii
Din care o mare parte nu s-au mai temut
Că va veni...cum prevesteau bătrânii.

Iar lui îi spun că mult mai greu apoi
Când toată omenirea-i de moarte speriată
Va mai putea s-o scoată din nevoi
Ca să-și revină-n fire,pe cât de disperată.

După acest copil,pe care-l văd umblând
Neobosită alerg...mă pomenesc în zbor
Și chiar el după mine vine surâzând
Dorind ca să ajute pe cine-i de-ajutor.

Dar unii dau năvală,nu se grăbesc încet
Ignoră chiar Pământul,vor ca picat din Lună
S-apară cel mai tare...apostol sau profet
Drept președinte al Lumii,să urce la tribună.

În acest timp copilul (care surâde îmtruna)
Nu mai întâi se teme că lumea o să dispară
Mai cată o ieșire și acordându-și struna
Începe ca să sune din clopoțel pe-afară.

De-odat Lumea tresare, iar el spre ea cătând
Își recunoaște Mama...ce-i spune: Fiul meu
Ești numai Tu acela ce poți s-aduni cântând
Surorile și frații...în Propriul Ateneu!