Subiectul râde isteric trântit peste paie
Se mișcă periferic să se-ncadreze bine-n luna plină

Balada curge peste un vis mai pudic
Ce nu se mai dezbracă de haine ireale,
Se lasă voalat peste uitare
Crezând că se ascunde bine-n
Umbre albe. Dar nu-i așa.

Auzi? Se-aude tantric un subiect
Șoptind isteric despre sine: substantiv comun
Simplu. Între coaste.

Se luptă pentru supraviețuire:
verbe, adverbe, pronume, adjective…
Ca un predicat ce-și face rolul
Pe scena complementului circumstanțial
Din dovezi incriminatoare
La morți găsite peste tot…

Ele încă se mai luptă-n sine – și morțile, și toate...
Căci fiecare sens vuiește asurzitor. Auzi?
Într-un adevăr rostit mereu în șoaptă și cu teamă,
Ca și cum toate s-ar întâmpla într-o minciună.

Eu, un substantiv comun simplu, te iubesc!
Dovezile se-ntâmplă-n mod ciudat
Și nicio crimă circumstanțială nu există-n baladă,
Pentru că n-am ucis niciun cuvânt.
Există doar un vis încolăcit în alb:
aș vrea să fiu mai mult

Narcisismul și toate bolile de vre-o-dată s-au stins în sine
Adevărul rostit a triumfat.