Fiind copil pe-aripi de vis zburam,
culmi si abisuri colindând;
din tort de stele ma-nfruptam,
mierea lui dulce savurând.

De pe câmpuri de culoare
în buchete mari strângeam
flori de zâmbet si candoare
si lumii întregi le daruiam.

Ma jucam cu lumea toata
si toata lumea era a mea.
Râul îmi era tata,
padurea mama îmi era.

Cu soarele, amicul meu,
de-a mijoarca ma jucam:
sa ma gaseasca-i era greu,
caci la umbra ma ascundeam.

Cu vântul neastâmparat
ma jucam de-a prinsa-n crâng:
el alerga prea usurat,
eu cu greu, abia suflând.

Hora mare întindeam
în parfum de flori de câmp
si fericire noi sadeam
printre nori si pe pamânt.

Toata ziua eu munceam
pe cerul fericirii mele
si din stele îmi cladeam
mari palate si castele.

Cu vise, zâmbet si culoare
frumos le-mpodobeam
si puneam pentru aparare
soldatei de portelan.

Toata ziua printre nori
rataceam fara de rost
si zburdam nepasator
de tot ce este sau a fost.
……………

Acum buchetul a crescut
si râul mi-a revarsat,
scufundând în trecut
aste clipe de neuitat.

Acum doar din amintire
sa le mai traiesc eu pot...
Unde esti, copilarie,
cu sublimul tau cu tot?!