Imensul în absolut duce lipsă-n măsură
Căci nu timp și nici spațiu nu îi sunt etalon.
Suntem duși în neant, unicate-n natură
Clipa-i clip de-un scenariu, o fărâmă din tom.

Tot ce-i timp de trăire e la fel doar odată,
Nu sunt copii de fapte, ori de stat, inerții.
Fiecare moment e o secundă plecată
Și noi naștem doar noi pe ai noștrii copii.

Aventura din timp este film unicat,
Niciun cadru, paiațe, nu-s aceleași mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat
Precum cal ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră, un eres în credință,
Fostul nu se reia, tot ce treci este nou
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i ființă.
Orice lucru-i la rându-îi figurant sau erou.

Amănuntul, detaliul, tot se schimbă perpetuu
Poza vieții instant o petrecem o dată
Chiar de pururi frumoși v-ați pierdut în contemplu
Deveniți implacabil... azi copil mâine tată.

Credem filele vieții zi de-a valma egale
Luăm în lene știutul ăl puțin cel cunoaștem.
Zi de zi în oglinzi suntem copii mintale
Bucuroși revederii. Suntem tot cum ne naștem ?

Ce păcat cum naivi credem pururea viața,
Nu dăm merit la clipe, nano timp neștiut,
Tot ne credem aceeași, neschimbată paiața
Bănuind reparare-n viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel ce-a fost timp și făcut,
Nici Pământ nu rotește identic... mașină,
Galaxiile, Soare, mai departe se duc...
Molecule în mixer... infinit se combină.

Prețuim oare fulger ce se îndreaptă niciunde ?
Existențe finite ignorând că sfârșesc
Amintiri de prezent ce devin în secunde
Un trecut cu sens unic, viitor strămoșesc ?

Trecătorii fotoni de ambiții iuțiți
Din înaltul de negru unde raza a început
Rugă întoarceți la sfinții desemnați că-i iubiți
Să vă dea Creatorul încă un timp de pierdut.

Căci de nu ne schimbăm, componenți cognitivi
Să dăm totul odată, cert știind nereluarea,
Vom sfârși incompleți, muritori inventivi
De fărâme de timp ce-și așteaptă plecarea !
02..05.2010