Prin veșnicie câte...din veșnicie curg
Plutește numai clipa, iar viețile se scurg...

De e trecută vremea, mai dăinuie rămas
Ce-i amintit prin clipe, precum într-un atlas
Tărâmuri largi, hotare, aidoma țesute
În timp ce geograful creionul își ascute...

Precum învolburate luminile se rup
Ecoul dintr-un strigăt inundă al Evei trup...

O clipă, larg oceanul, crezând-o mărginită
Îmbrățișează zarea, în timp ce o Afrodită
E prinsă între valuri...răpită de reflux
Rămâne dezgolită pe-o stâncă acolo...sus...

Superbă, "doar femeie", inspiră inefabil
Ce este, nu doar pare, miracolul capabil
De încă Odisee, sau, mai recent, scurtate
Voiaje amețitoare, Columbii spulberate...

Prin anotimpuri câte...din veșnicie curg
Plutește numai clipa, din zori până-n amurg.