alesesem fotografiile împreună
nimic nu e întâmplător
auzeam gândurile tale netezind marginea tăioasă a zilei

amazonienii mânjiți cu argilă roșie
au tras cu arcurile spre noi

m-ai întrebat ce-mi place cu adevărat în lumea asta
apoi a venit femeia care își ascundea goliciunea vânturând nisipul
decupam fluturi din carnea unui măr
ne legănam picioarele la ultimul etaj al babilonului
atunci ai aruncat păpușa de porțelan a bunicii
aerul era vâscos ca într-o pânză a lui van gogh

din ochi îți curgea cenușă
buzele mici roșii încleiate de un coșmar
abia mai simțeai frânghiile
ți-am spus de negrul acela costeliv și știrb
care ne privea de jos zâmbind
cu palmele rotite într-un binoclu
și de cele trei fetițe ieșite din capul păpușii

săriți săriți! strigau ascuțit zdrențuind lumina