Horă-n sat


Înainte de culcare,
spre zile de sărbătoare,
toți flăcăii satului
se adună-n vatră,
matură și udă locul
ring de dans să-l facă...

Duminica după masă
rând pe rând s-adună
sa găsească muzicanți
de horă sa pună.
O armonică micuță,
uneori o muzicuță
sau chiar un acordeon
se postează lâng-un fluier
sau o tobă,
ca într-un salon.

Sosesc fete-n fuste albe,
fote negre cu mărgele,
ii cusute cu arnici și
marame străvezii,
însoțite de-a lor mame
și de tați cheflii.

Se avantă-n dans băieții
și încing o sârbă
praful sa-l bătătorească
fetele să cucerească.
Se prind apoi iute-n horă
fetele subțiri
și dansează-n centrul horei
viitorii miri.

Scaune cu trei picioare
așezate-n semicerc
oihnesc bătrâni și mame
ce-n comentarii se-ntrec.

Noi copiii profităm
și le cerem bani
să cumpărăm înghetată,
floricele, acadele, șecherași
din zahăr tras în siropuri aromate,
roz, albi, galbeni, verzi si roșii,
- o paletă de culoare -
indicând gustul ce-l are...

Către seară fiecare,
mulțumit în felul lui,
fură sau dă sărutare
frumoasei sau junelui.
Se retrag încet spre case
doar când intră Luna-n nori
că-i așteaptă a lor mame
uneori până spre zori...



Zi de vară


M-a trezit sărutul tău
dis-de-dimineață,
hai, grăbește-te iubito,
Soarele se-nalță!

A plouat aseară,
ceru-i mai senin,
plecăm pe răcoare
fânul să-l cosim.

Coasele le-am ascuțit
de lucesc în soare,
apă-n fedeleș am pus
și-n paner mâncare.

Înjugat-am la car boii
totu-i pregatit,
vom munci din zori
până-n asfințit.

Vântul face valuri, valuri,
în otava verde,
uită-te! un iepuraș
ce în lan se pierde.

Fiecare-și are coasa
gata pregătită
și parcela lui cea verde
toată-n flori gătită.

Coasa fâșîie și iarba
în cascade-i la pământ,
un parfum divin înalță
o boare de vânt.

La amiază Soarele
este-n bolta cerului
și trimite fierbinți raze
pe întinsul câmpului.

Noi prânzim, ne odihnim,
cu apă ne răcorim
și mai facem câte-o glumă
să ne veselim.

Către seară strângem fânul
și încărcăm carul,
boii trag în jug alene,
praful urcă-n valuri.

Facem un popas
și boii-i adăpăm la cișmea,
ne spalăm și noi cosașii,
în uluc, alăturea.

Ne așteaptă-n prag bunica
cu plăcinte și cu vin,
ne zâmbește și ne-ndeamnă
să ne odihnim.

Ma adori, ți se citește
gândul în privire...
știu, va fi o noapte caldă
plină de iubire.



Lanul de grâu


Sub albul imaculat
grâul germinează
și apoi va răsări
o splendidă oază.

Iată, lanul a-nverzit,
dănțuiesc păunii,
„o s-avem recoltă bună!”
așa spun bătrânii.

Seara vântul lin adie
făcând valuri în câmpie,
spicele pline de floare
se mlădie cu lentoare.

Când se ivesc zorile,
mici lacrimi de rouă
ajută spicul să crească,
chiar dacă nu plouă.

Paiul suplu s-a-nălțat,
boabe cresc în noapte
și foarte curând
vor fi spice coapte.

Soarele a poleit
holdele-n carate,
aur galben strălucind,
din zori până-n noapte.

Și natura generoasă
flori gingase a plantat
făcând din covorul galben
un tablou pictat.

Roșii maci, cicoare albastră,
rapiță și sunătoare,
neghină, condurii doamnei,
prinos de culoare.

Calul l-am înșeuuat
și-am pornit în goană
aripi parcă ne purtau
spre a zării geană.

Þăranii culeg recolta,
o pun în hambare,
va fi hrana națiunii,
mâine-i sărbatoare!


Cișmeaua


Dintr-un deal semeț de-argilă
vine apă de izvor
și se scurge printr-o curnă
în uluce – susurând ușor.

Apa limpede și rece,
parcă-i gheață-n miez de vară,
se prelinge ca un șarpe în
dereaua seculară.

Satu-ntreg alimentează
tot ce-i viu e adăpat
și plimbă gâște și rațe
- un canal adevărat.

Ale satului fântâni
cu ciuturile înverzite
stau în cumpănă așteptând
să fie golite.

Apa lor este sălcie
și pe nimeni nu îmbie;
doar pe seară gospodina
își udă cu ea grădina.

Iarna își cerne zăpada
peste satul liniștit
împodobind și cișmeaua
cu cristale de argint.

Mai sunt câteva cișmele
dar ceva mai mititele...



Gerul Bobotezei


Celsius a-nebunit,
unii zic că s-a scrântit,
gradele le-a încurcat
cu minus le-a calculat.

La Întorsura fost-au ieri
cu minus treizeci și unu,
cum n-a fost tare demult,
amintire din trecut…

S-albise marea la țărm,
șuiera vifor nebunul,
pe Dunăre pod de gheață
s-o poți sparge doar cu tunul.

Treceam Dunărea în sănii
din Ostrov la Călărași,
caii potcoviți din vreme,
tot trăgeau iavaș-iavaș.

Oștenii trăgeau obuzul,
în zori, chiar de dimineață,
să slujească taica popa,
la copca făcută-n gheață.

Popa cânta boboteaza,
botezul lui Isus Cristos
și arunca crucea în apa
sfințită cu busuioc…

Tineri s-aruncau în copcă,
și înotau vitejește,
să scoată crucea din apă,
iute, cât ai zice pește.

Toată lumea lua agheasmă,
El primea în dar cadoul,
doream să-nceapă coșia,
și să proclamăm eroul.

Îmbrăcați în mândre straie
și căciula pe-o ureche,
de prin sat veneau călare,
juni frumoși, iubiți de fete.

Început-au cavalcada,
când la trap, când la galop,
doi rămas-au fermi în cursă,
pentru miza pusă-n joc.

În aplauze primit-a,
premiul ce l-a câștigat,
un ștergar, Agheasma Mare,
calul ș-un chimir ornamentat.

Se-ncinsese chiar o horă,
când o fată a dispărut…
o săltase-n șa iubitul
făcându-se nevăzut.