Aseara m-au atacat pe drum niste caini negri,
dintr-aceia care mai mult musca decat latra.
Daca n-au fost caini, nu stiu ce-ar fi putut fi.
Oricum, erau niste creaturi absolut oribile,
care mi-au sarit la beregata, s-o sfasie cu dintii:
"E timpul sa mori, fato!"
"Pa!, pa!, pa!, pa!, fato!"
"Ingerul mortii te-a-mpresurat! Nu mai scapi!"
Eu ma opuneam din rasputeri:
"Ba, uite c-am sa scap!"
"Ba, uite c-am sa traiesc!"
"Am sa traiesc numai asa, de-a dracului!"
"In ciuda voastra am sa traiesc!..."
Cainii sau ce-or fi fost aia, muscau halci din mine
dar eu tot strigam batjocoritoare:
"Credeti cumva c-am dat ortul popii?!"
"Vedeti pe-aici, pe undeva, vreun schelet?"
"Sau macar un oscior dintr-un schelet?"
"Nuuuuuu!..."
"Cat despre ingerul acela inselator,"
"Cat despre lipitoarea umflata cu sangele meu,"
"aflati ca e e-va-cu-a-ta!"
"fara drept de apel, fara..."
In timp ce-mi pierdeam cunostinta
cainii,
sau ingerii mortii,
sau ce-or fi fost,
au disparut. Cel putin pentru moment.