Pe alei mustind în ceață
Ce se pierd prin cimitir,
Zăresc capete de ață
Rupte din al vieții fir.

Cruci cu poze-ngălbenite
În alb-negru sau color
Peste tot stau risipite,
Le privesc și mă-nfior.

Văd copii, tineri și fete,
Le văd aura de sfinți,
Văd coroane cu regrete
Oameni simpli, dragi părinți.

Pleacă ceața, piere fumul,
Luna sus s-a arătat,
O rază-mi croiește drumul
Spre mormântul ce-am săpat.

Mă-nsoțește către groapă
Tânguit de cucuvea,
Pâlpâind pe cer mioapă
Se stinge încet o stea.

Îmi e teamă de morminte,
Lumânări se-aprind, se sting,
Mă strâng negrele veșminte
Crucea rece când ating.

Plânge cerul, plânge ramul,
Ce trist e sufletul meu!
De astăzi purta-voi hramul
Hărăzit de Dumnezeu...

Am o ultimă dorință
Pe al sorții eșafod,
De-oi putea, cu-a mea credință,
Firul vieții să-l înnod.

Chipuri blânde mă-nconjoară,
Suflete renasc din praf,
Lacrimi pe obraz coboară,
Cad cioplind un epitaf .

"Aici zace fară nume,
Anonim un scriitor
Neștiut în astă lume
Dar în cer nemuritor"