doar câteva zile fără tine
și totul
e tulburător și apăsător

draga mea
sunt prins în lanțuri
și mi-e bine
mă întreb cum s-ar simți
o pilă
dacă toate unghiile din lume ar fi lustruite
finisate
dacă ar avea muchiile perfecte

mă va putea elibera

sunt sec
gândul că doar tu mă umpli de bucurie
mă seacă și mai tare
ca un butoi fără fund
n-am cap și nici coadă
nu te pot mulțumi sau dezamăgi
nu te pot uimi
nu pot face nimic din mine pentru că sunt ca un hău
dacă te impiedici și cazi nu te mai ridici
corpul tău nu se strivește de o suprafață plană
nu se îneacă
nu se zvârcolește
în mine te pierzi
te sufoci
te rotești până amețești și apoi zbori

la concluzia asta ai ajuns și tu când m-ai luat de mână prima oară
stabilisem deja că tu erai un înger și eu eram nebun
asta se întâmpla demult
în alt secol
când tu și eu eram două entități interesante una pentru alta
care se atrăgeau și se respingeau totodată
pentru că nu aveam polii clar stabiliți
mereu întorcea unul din noi spatele ca să privească în altă direcție
în fine
cum spuneam
eram pe stradă în fața unei statui
și a fost un schimb de replici cât se poate de firesc
ca între doi poeți în devenire

care se iubeau