Albastru este cerul instelat,
Iar raurile curg albastre doar si ele -
Cu inima cuprinsa de frumos ce piere
Se scurge timpul fin prin clipe efemere.

Albastra e cerneala care scrie,
Dar oare scrie ea vreo comedie?
Sau scrie gandurile vietii definite
De mintea ce-mi revarsa sentimentele unite.

Albastru e vaporu-n departare,
Pe ninsul infinit al marii ce-o parcurge lin -
Ce se va duce-n tarmuri de prin departare
Si ancoreaza in porturi fermecate de prin zare.

Albastra-mi este viata toata de placere,
De visele din nopti trecute in tacere,
Iar sensul vietii de pe-aceste vremuri este -
Sa zbenguim aprinsi cu inimi de copii terestri!