Izvorul copilariei mele

Copii mici, nazdravani fiind,
Printre masute si scaunele
Ne impiedecam, cadeam, ne ridicam.
Cu ursuleti si papusele ne jucam

Pe atunci eram doar copii,
Nu stiam, nu intelegeam
Ce este raul, ce este viata.
Ce este credinta, ce este speranta.

Parintii nostril la numar
Nu mai stiu cat.
Ne-a invatat sa iubim,
Ne-a dat carte la fiecare-n parte.

Dar vezi si tu draga?
Vremea noastra a sosit…
Sa avem puterea si speranta
De a nu o lua pe un drum gresit.

Fii tare fratele meu, sora mea
Teama ta, tu ti-o invinge.
Nu dispera sora mea,
Cand lumea cruda te respinge

Tu iubeste-o cu dragoste eterna.
Si multumeste-I Domnului atunci cand
Capul iti pui pe perna,
Vei visa mai dulce si mai bland.

Vedeti dragii mei? cum anii
Repede cu nesimt s-au scurs.
Acum suntem oameni,
Avem un drum de parcurs.

Imi amintesc cu mangaiere-n suflet
Cate nazbatii noi faceam,
Cum ne ascundeam la coltul casei
Si din tigara pe ascuns trageam.

De toate acestea cu drag imi amintesc,
Spre alinarea sufletului, cu ironie zambesc.
Prea multe ganduri care ma lovesc
Dar nu-i nimic, inseamna ca traiesc.

Insa vedeti voi acum?
Ca sageata unui arc,
Drumurile noastre spre infinit
Se despart.

Nu va mai fi mama
Care sa ne spuna cand gresim,
Acum ce o vom face, vom face
Pentru ca am invatat sa gandim.