Și-au contopit a lor priviri uzate de,
Ploaia nebună a serilor revărsate prin,
Albul negru' al ochiilor lucitori de,
Veșnicul zâmbet împietrit al feței radiate cu,
Miresme putrede din asfaltul îmbietor al,
Buzelor fripte de poezii cu versuri pline de,
De fire verzi ai năucilor prinți de catifea ai,
Mirobolantei țărănime consolată de ea, mereu
Grijulie cu-ai săi supuși devotați și printr-o
Evlavie prosternare își dezgoli întregul gând
Până în adâncul hosului etern, deși,
Cunoscut drept Hades
Ferecat cu calde lacăte cu zimți sfioși și
Roditori.
În fiecare zi aceeași privire năucitoare dar,
Pe măști obscure ale preamăritei ființe mânate de,
Instinctul actului a unicei rascoliri turnată pe,
Valea abruptă și fără patul său verde cunoscut
Drept un tot al omenirii și batjocoritor,
O sfântă pramatie de cugetări obscene.