pământul strălucește în soarele amiezii
ca suprafața unui lac împietrit
doar altă zi emma...i-a șoptit de nicăieri
și altă lume...
apoi
plânsul emmei
și urma de ochi închis în aerul fierbinte
o lacrimă pe frunza mărului
o căruță și un cal pe câmpul din fața casei
și un fel de tânguire a zilelor înghesuite în lada aceea
nu vrei să ne jucăm…a întrebat emma oprindu-se brusc din plâns
hai să ne jucăm de-a…
și de peste tot s-a auzit râs de copil
uită mamă cum alerg printre degetele tale lungi
uită cum înot în cerul pe care îl ții strâns la piept
uită-mă zburând sub aripa ta
doar altă zi emma...i-a șoptit de nicăieri
și altă lume...
calul și căruța plecând cu lada aceea
lacrima prelinsă de pe frunza mărului
și vocea obosită a emmei
hai mai lasă-mă să mă joc puțin
de-a viața...