poate am reuși să ne auzim
dacă am face puțină liniște în noi
poate am reuși să ne vedem
dacă ne-am privi fiecare
în negrul apos al pupilei care nu știe să mintă
poate dacă pentru o clipă am trage peste cuvânt pielea celuilalt
am afla că nu e nicio diferență între crochiurile de soare
încrustate în trup
nici între decupajele de umbră
ale nestatornicului eu
am înțelege în sfârșit că suntem toți în același convoi
călătorind între aripile fluturelui alb
spre aceeași lumină
poate dacă am deschide larg ferestrele în dreptul inimii
lăsând să pătrundă perechi de vise
și zborul
tot ce înseamnă distanțe s-ar șterge
iar liniile din palme ar deveni puncte
în care ne-am întâlni
fără încorsetările memoriei
fără dimensiuni în care să ne oglindim limitarea