În noaptea rece trec pe boltă norii
De parc-ar fi al toamnei apogeul
ÃŽmi duc pe aripi de cuvinte eul
Și-s vii de veșnicie antrenorii.

Deschid poarta luminii. Vag rateul
Gonește. Pietre stinse-ale comorii
Se sfarmă-n neînduplecarea morii
Și dezvelesc divinul sau ateul.

Sunt fie un necruțător eretic
Ori poate port sămânța cea de sfânt.
Rostirea, de un timp, s-a-nchis ermetic

Și doar în scris rodesc vre un cuvânt.
Și cerul ne apasă. Văzul etic
Rotește-ne privirea spre pământ.