când îi văd cum se ceartă
pe stradă în apartamente luxoase
peste tot
cum scuipă înjură de lume
și de pământul acesta pentru care
nu mai putem număra morții
nici măcar gropile

ce știu ei ce sunt războaiele
pierzi chiar dacă ai impresia
că vreunul

ce-ai putea câștiga

bunicul îmi povestea cum s-a-ntâmplat
să bea apă din urma de potcoavă
sleit că abia își putea apleca trupul
era pentru prima oară când îngenunchea

de foamete nu mi-a vorbit decât mai încoace
când la brutăria din sat au început să ne dea pâine cu porția
din grâul muncit de țărani
mi-amintesc și eu verile secetoase
spicele erau mai galbene decât soarele
de multe ori se-aprindeau de parcă tot focul lumii se mistuia
în pâinea care nu mai ajungea pe masă
într-o zi au desființa-o
multe lacrimi ca boabele treierate curgeau pe ulițe
dar și turtițele bunicii coapte pe plită erau bune
învățasem să mă bucur pentru lucrurile simple
am înțeles atunci că bunătatea sufletului are mai mult gust
decât toată pâinea lumii

tot nu pricep
de ce se-ncruntă oamenii

(5 aug. 2010)