e jenant ca lumea să constate și
să-mi atragă cu milă atenția că
sunt bolnav

de asta vreau să mă tratez cât mai repede

până acum am crezut că
melancolia nu e o boală
ci poezia însăși
o iluzie

sunt tot mai des nefericit
nu mai am nicio plăcere
nu pot să mă înveselesc ca altădată
nu mă mai preocupă nimic

încerc să ies din mine însumi prin versuri
cu niște iluzii care mă lecuiesc temporar de suferință

apoi o chem pe ana
îi citesc poemul

dintr-o dată mă simt fericit
acea explozie de bucurie mă scoate basma curată din mine
mănânc și-mi place ce mănânc
beau și savurez berea neagră și rece

pe urmă cafeaua cu aromă de vanilie
când ana
mă întreabă serios dacă am auzit de gordon parker
psihiatrul care spune că melancolia e o boala mintală
și îmi întinde ultimul număr din the telegraph

o privesc încântat pentru că mi-a ridicat mingea la fileu
pot să mă dau mare
să-mi demonstrez erudiția
și să-i vorbesc despre hipocrate care
înainte de Cristos
a spus că melancolia e o boală de sine stătătoare
și că doar din secolul XX psihiatrii au început să-i spună
în mod brutal
depresie

cu voce blândă
mai frumoasă ca oricând
îmi spune afișând un zâmbet aproape profesional

că tulburările mintale sunt tot mai frecvente
la aproape o treime din români