Din iarba câmpurilor roșii ies aburi încărcați de sânge
Se-aude vântul suspinând și glasul codrului se frânge
Scuturi sfărmate pe pământ și săbii ce țin loc de cruce
La capul bravului soldat, îndurerată, maica plânge

Cu steagul strâns ținut la piept și imnul ce-i răsună-n minte
Îngenunchiat de-atâtea lupte, nici frigul aspru nu-l mai simte
Măicuța-i strânge-n brațe trupul, știind că timpul va învinge
Cu-o ultimă suflare, fiul își ia adio și se stinge

În jur e-o liniște deplină, pe câmpuri nimeni nu mai luptă
Moartea-și revendică tributul din care corbii se înfruptă
Cu ochii îndreptați spre case, soldații tulbură ecoul,
Cum au putut oare să lase la mila lupilor eroul!?!

Pe iarba câmpurilor roșii cu aburi încărcați de sânge
Stă trupul bravului soldat, la capu-i nimeni nu mai plânge
Sufletu-i sfâșiat de lacrimi parcă-așteptând să se refacă
Privește cum deasupra sa o altă luptă stă să-nceapă.